Materiale și adezivi pentru tâmplărie

Plăci

PAL Placă aglomerată lemnoasă
Sunt făcute din rumeguș presat și lipit. La mijloc este mai grosier, pe fețe este mai fin.


PFL Placă fibro-lemnoasă
Este ca un carton gros cam de 3-4 mm, de obicei bej sau maro, mai rezistent decât cartonul obișnuit.

(poate să aibe sau nu modelul pe o față).

Placaj
Folosit de copii la traforaj (cel cu grosimea de 4 mm, există și alte grosimi). Cel de 4 mm este format din 3 straturi de lemn subțire, lipite între ele. Fețele au grosime 1 mm și au fibrele cu aceeași orientare, la mijloc 2 mm, cu fibrele perpendiculare pe fibrele fețelor. În acest fel capătă rezistență.
Poate fi dat cu baiț și lac de diferite nuanțe și capătă un aspect foarte plăcut, de lemn.


LDF, MDF, HDF
Plăci din celuloză cu liant bun. MDF este cam de două ori mai scump decât PAL-ul.
(Liantul folosit este cancerigen, deci se taie doar afară, folosind mască împotriva prafului sau cu utilaje cu aspirația prafului rezultat).

Plăcile pot fi melaminate, adică acoperite cu o foaie subțire din plastic de diferite culori. Unele imită bine lemnul.
  

  

Parchetul laminat este făcut din HDF și poate fi tăiat și folosit. Plăcile subțiri costă sub 20 lei metrul pătrat. Are diverse modele (cele mai multe imită lemnul de diferite nuanțe). Este gata finisat pe suprafață. Vedeți aici mai multe modele.

Placajul, PFLul și plăcile subțiri de LDF se pot tăia cu traforajul, după diverse modele. Mai ales PFLul este ușor de tăiat (dar se și îndoaie ușor). Dacă este melaminat, rezultatul iese frumos.

Adezivi

De tip Aracet (cu mai multe denumiri comerciale)
Lipește bine lemnul. Sunt soluții albe, apoase, lichide. Pentru lipire necesită fixare.

De tip Prenadez
Soluție puternic mirositoare. Se întinde pe suprafețe, se așteaptă câteva minute să se evapore solventul, se unesc suprafețele și se apasă puternic.

Adezivi pastă
Dispersie sau cu solvenți, asigură o forță de lipire inițială. Nu este obligatorie fixarea până la uscare.
Am folosit adeziv Moment, pe aceștia vi-i prezint. Informațiile sunt luate de pe saitul Dedeman. Există și alte mărci de adezivi și se pot cumpăra și din alte magazine.
 
Vedeți aici caracteristicile lor și pdf fișe tehnice.

   La lucrări mici de artizanat se poate folosi și lipiciul cald.
 
  Baghetele de plastic se introduc prin spatele pistolului. Vârful se încălzește. La apăsarea trăgaciului, curge lipiciul fierbinte. Suprafețele trebuie să fie curățate mai întâi, eventual și încălzite, pentru o lipire mai bună.

   Pentru lipit obiecte ușoare se poate folosi banda dublu adezivă (adezivă pe ambele părți).

Căsuță (de jucărie) de colorat



Voi publica dimensiunile, materialele și modul de construire. Căsuța poate fi colorată (cu acuarele) de către copii. Se poate atașa un acoperiș (mai interesant pentru ei).

   Am folosit PAL (placă din rumeguș presat) cu grosimea de 9 mm. Am avut o placă lungă, cu lățimea de 22 cm.

   Am luat placa (cu lățimea de 22 cm), am trasat-o și am decupat-o. Cele două bucăți de 12 cm (din dreapta) vor fi pereții cu ferestre, cele de 14 cm (din mijloc) le-am decupat cum vedeți mai jos, bucata din stânga am tăiat-o în două (pentru acoperiș). Bucata pentru acoperiș nu se taie exact pe mijloc, ci la o bucată se adaugă jumătate din lățimea materialului (în cazul meu 9 mm : 2 = 4,5 mm), iar la cealaltă se scade; adică linia de decupare din mijloc nu este fix la mijloc (gri punctat), ci deplasată cu jumătate din grosimea materialului (cu 4,5 mm). Vedeți în imaginea de mai jos de ce:

 Se vede că o placă de la acoperiș (cu roșu) trebuie să fie mai mare decât cealaltă (cu albastru), cu cât este grosimea materialului.

   Vreau să am unghiuri A și B de 135 grade, iar C de 90 grade. Vă arat cum se pot obține unghiurile fără să le măsor, doar trasând segmentele și folosind geometria.

   La înălțimea de 13 cm (măsurată de jos) sau mai mult, dacă placa este mai groasă, am trasat segmentul AB de lungime 14 cm (cât este lățimea bucății). Am pus punctul M la mijloc (la 7 cm de marginile A și B).
   Mai sus, deasupra lui M, am pus C, situat și el la 7 cm de marginile din stânga și dreapta și la 7 cm deasupra lui M.
   Unesc A și B cu C și decupez. A ieșit un triunghi dreptunghic isoscel, deci lungimile AC = BC și unghiul din vârful C are 90 grade (fără să măsor unghiurile).



   Geometrie practică (pentru copii)

   Cei care lucrează cu copii știu că unii se întreabă ce rost are să învețe tot felul de lucruri, în cazul de față matematică (geometrie de clasa a 7-a). Pe lângă faptul că își dezvoltă inteligența (unii), învață lucruri folositoare, de exemplu că calculeze dimensiunile plăcilor pentru o căsuță.

   Cum decupez fețele laterale ale căsuței (pe care se sprijină acoperișul), fără să măsor unghiurile. Doar trasez segmentele și iese

Trasez segmentul AB. Pun M mijlocul lui. Pot să ridic perpendiculara MC, dar este mai ușor să pun C la distanțe egale de marginile plăcii (vedeți desenul cu placa de mai sus). Triunghiul ABC fiind isoscel, mediana CM este și bisectoare, mediatoare și înălțime (deci perpendiculară). Pun C astfel încât lungimea MC = AM = MB și obțin două triunghiuri AMC și BMC dreptunghice (CM perpendiculară pe AB) și isoscele (cele 3 segmente roșii congruente). Rezultă că unghiurile MAC și MAB au 45 grade, la fel cele de sus, ACM și BCM. Însumându-le, unghiul de sus ACB va avea 90 de grade
    Am obținut AC = BC și AC perpendiculară pe BC, fără să măsor unghiurile.

   Am decupat bucățile și le-am prins laolaltă cu cuițe subțiri. A rezultat căsuța din imaginea de sus. 


    
Am colorat-o cu acuarele, după ce am trasat cu creionul fereastra și ușa. În realitate arată mult mai bine decât în poză.

Variantă de acoperiș
   După ce am făcut-o, m-am gândit că aș fi putut să o fac cu acoperișul detașabil (să se ia jos).

 Se decupează un pătrat și se taie în două pe o diagonală. Rezultă două triunghiuri dreptunghice isoscele, pe care se prind plăcile pentru acoperiș (la capete sau puțin spre interior, dar atenție să nu fie exact unde acoperișul va sta pe fețele laterale ale căsuței). Acoperișul este detașabil, se poate lua și pune la loc. Căsuța devine o cutie pentru jucării, sau copiii se pot juca să pună în ea omuleți sau animăluțe.

  Cum calculez dimensiunea laturii pătratului
În desenul cu triunghiul de sub titlul Geometrie practică, AC = BC = AM înmulțit cu radical din 2 = AM x 1,4142...  sau = lățimea AB : radical din 2  = AB x 1 supra radical din 2 = AB x 0,707 = 9,89 cm
(Pentru că AB și BC sunt ipotenuze în triunghiurile dreptunghice isoscele AMC și BMC).