Izolator pe scaun pentru stat afară iarna, în frig

   Unii vor să stea afară când este frig ca să vândă ceva, ca să se dea în balansoar etc.
   Am încercat să stau jos pe un lemn (o buturugă) și a fost extrem de rece (la fel sunt și băncile, leagănele etc). Dar când am pus pe lemnul rece o bucată de amporă (polistiren expandat) nu mi s-a părut deloc rece.
 
 
   Puteți folosi plăci de polistiren expandat (alb, plăci mai groase, făcut din biluțe mici care se desprind când este tăiat) numit EPS cu un număr (cu cât numărul este mai mare, cu atât este mai rezistent, nu încercați cu cele cu număr mic, de exemplu 50) sau polistiren extrudat (colorat, albastru, verde sau roz) numit XPS, sub formă de plăci subțiri care se pun sub podea, pentru izolare termică.
   Ca scăunel, puteți folosi câteva bucăți din plăcile groase (de exemplu 10 cm) folosite pentru placarea fațadelor clădirilor. Cu 3 bucăți lipite împreună, rezultă un scăunel de 30 cm.
   Pentru leagăne, balansoare, hinte puteți folosi plăci rezistente de polistiren extrudat. Le tăiați puțin mai mari decât banca și pe marginea lor lipiți fâșii din același material, astfel încât să nu alunece de pe bancă.
 
Le puteți îmbrăca cu folie groasă de pus sub parchet ca aici. Totul se îmbracă în nailon, ca să nu intre apa. Deasupra puteți pune burete, pus în nailon (absoarbe prea ușor apa, așa că ar fi bine să nu fie lăsat afară permanent).
   Se poate lipi cu spumă, adeziv special sau aracet (trebuie fixate bucățile până se întărește adezivul).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu